#58 & #59 DUKAN – Etapa 2: Croaziera

Ma uit cu groaza si vad ca mai sunt încă 5 luni de croaziera… Deja nu mai am nici un chef de gătit, nu mai știu ce sa mănânc.

ieri în ziua de PP am mâncat la prânz doua porții de piept de pui la grătar și seara am mâncat o omleta din 2 oua și un albuș, amestecata cu trei feliuțe de mușchi de porc afumat, crud uscat. Si un iaurt de băut cu 0%.

Azi e zi de PL, iarăși nu am apucat sa mănânc dimineața iaurt cu tarate. Ca sa fiu cinstit cred ca de o luna nu am mai mâncat tarate. Cred ca tot de o luna nu am mai mâncat dimineața nimic. Asa nu mai am chef de gătit…nici măcar sa fierb un ou. Astăzi la prânz am fost din nou la restaurant. Pulpe de pui dezosate cu legume la grătar și salata de chestii verzi. Pana diseară o sa mai vedem…

Se pare ca ritmul de slăbit este stabil, cam -1 KG/7 zile. Eu zic ca este ok. Totul este în schimb combinat cu 7 ore de Kickboxing (în trei ședințe) pe săptămâna și încă 1-2 ședințe de sala(bicicleta, banda si diverse aparate)

Desi ma repet, tin sa o zic din nou! Sunt satul de făcut mâncare zilnic. Ma gândesc chiar sa schimb ritmul în care alternez zilele pp cu pl, poate 2 cu 2 ori chiar 3 cu 3. Ore ar fi mai ușor asa?

#38 DUKAN – Etapa 2: Croaziera

KickBoxingDe mai mult de cinci săptămâni merg constant la sala. Rezultatele se vad, am scăzut sub 115 Kg. Ieri a fost al doilea antrenament de Kickboxing. Vreau sa zic ca nici macar nu ma pot așeza pe scaun fără ca ochii sa îmi fie inundați de lacrimi. Ma dor mușchi de care nici măcar nu știam ca exista. Dar sunt mulțumit! Antrenamentul este mult mai intens decât atunci când merg singur la sala. Inca nu fac fata 100% și trebuie sa fac pauze.

DAR ce este mai important este faptul ca am reușit sa slăbesc 15 Kg în 38 de zile. Mai am încă 15 Kg și ajung la greutatea pe care o recomanda Dukan, adică 100 Kg. De fapt Dukan im stabilise 95 Kg, dar 100 pare mai realist.

URA!

#30 DUKAN – Etapa 2: Croaziera

meniu_dukan_pl Cam asa arata un meniu de prânz într-o zi buna. Adică o zi de proteine și legume. Meniul este următorul:

– ciuperci pe grătar

– piept de pui pe grătar

– salata de roșii, castraveți, ardei, praz, salata verde și ridichi. In plus, am ceva frunze verzi neidentificate luate din Lidl. Habar nu am ce sunt, dar sunt gata spălate și de pus direct în salata…

– o lingura de maioneza Dukan(gălbenuș, muștar, iaurt 0%, sare, piper și oțet) pe post de dressing la salata

Pofta buna!

#21 DUKAN – Etapa 2: Croaziera

Treaba merge bine, am scăzut sub 119 KG. Nu prea mai îmi arde de pui, peste, curcan, iaurt 0%. Am încercat și adăugat la regim diverse rețete DUKAN, printre ele pâine dukan, icre dukan si chiar niște covrigi dukan. Rezultatele au fost… cred ca hilare este cuvântul potrivit. Nu ma înțelegeți greșit, se pot manca, dar trebuie sa fii un pic disperat. Eu încă nu sunt. Poate ca arata la fel ca originalul, dar în mod sigur nu au același gust. Merg in continuare pe clasic.

Cam asta mănânc:

piept de pui la grătar

rondele de somon la cuptor (grill)

păstrăv la cuptor (grill)

piept de pui la grătar

pulpe de pui la cuptor

pulpe de curcan la cuptor

rasol de vita cu hrean

mușchiuleț de porc la grătar

oua fierte mediu

iaurt 0%

roșii, castraveți, ardei, salata, ceapa, usturoi

conserva de ton bucăți în suc propriu din Lidl

„maioneza” dukan din ou, iaurt 0%, oțet, muștar cu/fără usturoi

Si cam atât, nu cred ca am uitat nimic.

 

#14 DUKAN – Etapa 2: Croaziera

Deja nu mai țin socoteala zilelor, nu mai este greu, nu pot sa zic ca îmi mai este foame. Am scăzut la 121 KG, deja se vede bine. Încerc sa mănânc cât mai simplu dar și cât mai diversificat. Deja nu mai pot suporta ouăle și puiul. Mi se flutura pe la nas tot felul de rețete „DUKAN”, dar ma țin tare, nu prea am încredere în ele, am senzația ca trișez. Probabil este numai în capul meu. Oricum, cel mai tare ma enervează ca totul se învârte în jurul mâncării. Trebuie sa am grija sa fie mereu suficienta mâncare în frigider, trebuie sa am grija sa am ce manca în ziua următoare…enervant! Sunt cam satul de faptul ca cel târziu la doua zile trebuie sa merg la cumpărături.

DAR… astăzi trebuie sa dau o gaura noua la curea! Îmi cad pantalonii în timp ce merg. 🙂

#8 A OPTA zi de DUKAN – Etapa 2: Croaziera

De ieri sunt la croaziera. Partea grea a trecut. Tot ieri a fost și prima zi de sala. Ma dor mușchi de care nici nu știam ca ii am… DAR se vad ceva rezultate! Cântarul arata 123,3 Kg, tensiune este de 13/9. Sunt chiar OK! Si tot ieri am fost si la analize, cu o lista care ajungea pana în podea. Miercuri vin rezultatele

Legat de croaziera,am hotărât sa țin alternativ 1/1, adică o zi proteine + legume urmata de o zi de proteine.

Pentru prima săptămâna de regim, o scădere de aproximativ 6 Kg este suficienta pentru mine.